Primele iesiri in trafic (episodul 2)

MAREA IESIRE in trafic. 

traseu: berceni - crangasi (aprox 15 km): berceni-tineretului-unirii-universitate-romana-victoriei-ion mihalache-crangasi.
viteza de "groaziera": 40 km/ ora
timp: o ora si juma
alte "ingrediente": panica-panica-panica-panica-panica-panica

fiecare pe cate o motocicleta.... l-am rugat sa nu o luam prin zona gen centru sau cu sens giratoriu sau cu intors de pe un sens pe altul, caci astea deja sunt pentru mine de olimpiada. a fost intelegator, am avut si zona gen centru si cu sens giratoriu si cu intors de pe un sens pe altul. nu pot sa va spun ce era in sulfetul meu. treceau masini pe langa noi (culmea, cand esti pasager masinile parca trec altfel pe langa tine ), treceau pietoni d-ampaula, ieseau boii de pe stradute, claxoane, ocoleste, ochii pe oglinzi beliti sa nu treaca unul razant pe langa mine si sa ma "mangaie", atentie la indicatoare si atentie la iubitul care mergea in fata (da semnal, facea semn sa merg mai repede sau sa incetinesc etc), schimba viteza ca s-a lenevit traficul, schimba viteza ca iar o luam repede, dar stai ca s-a blocat traficul si oprim, opreste la semafor, ai grija cum se pune verde sa nu ti se opreasca motorul. senzatia mea tot drumul a fost urmatoarea: aaaaaaaaaaaaaaa!!!!!!!!!! cele mai cacanare faze se produceau in primii 50 de metri de la semafor, caci oamenii nu aveau rabdare si dadeau claxoane si treceau razant pe langa mine. nu ma speriam, stiam ce ma va astepta de cand am plecat, ma dadeam mai langa bordura sa se duca in puii mei la mama dracu sa ma lase in pace. un taximestrist a incercat ceva sicane cu mine, dar n-avea cu cine. eu imi vedeam de drum, frumos mai langa bordura, sa nu intre in mine, cu ochii beliti in oglinda, sa nu ma ia pe sus. asa ca atunci s-a dus sa-l sicaneze pe al meu. in fine, am scapat si de asta. altul, desi eram pe prima bada, statea in curul meu. "stai acolo pana maine, ca nu trec de 40 km la ora nici daca ma bati" . nu de alta, dar trebuia sa schimb a treia, ca sa merg mai repede, iar acest gand ma ingrozea . de-abia ma descurcam cu schimbat in timp real, in trafic, vitezele 1 si 2, dara-mi-te 3......la semafor cand ne opream, inainte de orice, mestecam viteze sa ma asigur ca sunt in a-ntaia, tineam de ambreiaj, imi luam mustrarea/ incurajarile/ morala de la al meu, dupa care intepeneam cu ochii pe semafor sa prind cum se face verde, caci imi mai lua 10 secunde pana porneam de pe loc. iar taranii din spate clar n-aveau rabdare, ca era duminica si se grabeau la serviciu. oricum, cel mai frica imi era cand ne opream, caci „nervii de otel” ai prietenului meu cedeau foarte usor si ma claxona mai ceva ca „nerabdatorii” de la semafor, de obicei ca sa vin langa el (adica perfect paralel cu el, fara sa inteleaga ca eu eram perfect paralela cu condusul). la victoriei, stand la semafor, al meu imi spunea sa dau semnal (schimbam banda), eu nu auzeam. am zis "poftim?" de vreo 2 ori, a treia oara striga al meu din toti plamanii: "SEMNAL". pe o raza de vreo 50 de metri cred ca a auzit toata lumea, daca mai avea careva vreo indoiala aspura faptului ca eram praf, s-a disipat orice urma. pe podul grant am blocat 2 benzi . era coloana la semafor si trebuia sa trecem de pe banda 1 pe banda 2, ca sa facem stanga. al meu a blocat banda 2, ca sa ma incadrez si eu, eu am blocat banda 1, pentru ca nu ma puteam incadra . deja mult prea ingrozita de trafic si la capatul puterilor si nervilor si panicii etc, in incercarea de a pleca de pe loc, acceleram, dar uitasem sa dau drumul la ambreiaj si nu intelegeam de ce nu merge capra nabii odata. al meu ma claxona (evident) sa vin odata mai repede langa el....imi venea sa o pun pe cric si sa o las in puii mei acolo. ne apropiam de momentul in care trebuia sa facem stanga, si al meu ma anunta: daca nu te asiguri bine inainte sa mergi mai departe, sa vezi omor ce-ti iei . mi s-au inmuiat rotile de la motocicleta. intr-un final glorios am ajuns acasa. tigara-tigara-tigara. imi tremurau mainile atat de tare, incat nu-mi putea aprinde tigara, juca tigara deasupra flacarii. n-am sa uit niciodata acele momente in care cuprins de o nesfarsita tandrete ma intreba urland din casca cat pentru 10 surzi: „de ce paula mea faci „cutare lucru”?" nu stiu ce ar fi trebuit sa raspund la respectivele intrebari, dar oricum la modul propriu pisica imi mancase limba. dincolo de toata groaza mea, am fost mandra de acea iesire in trafic. 

p.s. dupa ce am ajuns acasa, al meu s-a uitat la un film de groaza, partea a cincea a lui "SAW". ma intreb de ce oare o fi simtit nevoia sa-l vada....