O zi obisnuita

A sunat ceasul…..Iar….. bajbai dupa telefonul a carui alarma imi terorizeaza nervii in fiecare dimineata la aceeasi ora. Imi dezlipesc pleoapele lipite parca cu scotch, sar parleazul peste iubitul meu, care doarme lemn si ma indrept cu viteza melcului catre bucatarie. Bineinteles, cum am facut primul pas in afara spatiului dormitului, ma repereaza rozatoarele care incep sa guite ca la taiere….de foame. Au un singur scop in viata: sa dea din falcute. Neavand rozatoarele buton de „ON/ OFF”, ma indrept catre frigider, ca sa le astup gura cu ceva. La auzul frigiderului deschis, guitaturile ating nivelul maxim. Se face liniste…..se aude la unison rontaitul lor in delir. Iar n-a mancat Dick….. Batran, batran, da’….cu gandul la cotofene. Doarme pe coltarul din bucatarie, sforaind, vaslind din cand in cand din labe, in somn. Nu-l deranjeaza faptul ca la distanta de o masa de lemn zornaie vasele pe care le spal. Pregatesc ness-ul pentru „frumoasa adormita” care trage inca la aghioase in dormitor. Ma duc sa-i curm bucuria somnului, reamintindu-i ca-l asteapta „Sperie Ciori” (aka sefa) la serviciu. Ritualul de trezire dureaza vreo 10 minute. Comunicam eu prin cuvinte, el prin sunete….”ihi”, „aha” etc. Dupa lupte seculare, in sfarsit, se extrage din asternut si apare Maria-sa in sufragerie. Dupa primele guri de ness i se descleiaza gura si putem comunica ca de la biped la biped, la o tigara. Se face cam tarziu. Bag carbuni sa ma pregatesc de plecare. Las ultimele instructiuni morocanosului (fa patul, scoate cainele afara sa se urineze de pipi etc). 
Ma indrept catre statia de tramvai. Grabita lume mai avem in Bucuresti. Se face verde pentru pietoni. Si ce daca…..pentru a traversa strada regulamentar trebe sa-ti faci o polita de asigurare pe viata pentru a-ti lua inima-n dinti ca sa pui piciorul pe trecere, astfel incat daca ramai fara el sa nu fie o tragedie. Ajung in statie. Alearga lumea disperata dupa tramvai mai ceva ca Forest Gump. Urc in tramvai. Incerc sa-mi fac loc printre „ciorchinii” plantati fix la usa, nu cumva cinci statii mai incolo sa coboare cineva inaintea lor. Noroc ca mi-am facut luciosi pantofii acasa. Am ocazia azi sa se prinda mai bine pe ei amprentele incaltarilor fratilor mei bipezi. Am ceva intre picioare….si se balabane….ah, nu-i bai, este doar servieta unui domn in varsta. Se ridica Moby Dick de pe scaun…ma intreb pe unde o sa treaca…..peste pantofii mei, evident. Stau aproape tartinata intre doua perechi de buci, intr-un menage a trois demn de invidiat. O pereche la dosul meu, o pereche aproape de genunchii mei (deh, inaltimea…). Incerc sa ma gandesc de ce daca in RATB este ceva normal acest frecush, este considerat deplasat cand asteptam in statie, de exemplu? Aceasta adanca meditatie filozofica imi este intrerupta de laptaria care ma impinge insistent din dreapta. Vrea sa treaca. Incepe un frecus de buci si tzatze demn de un pictorial in Hustler varianta „imbracata”. Cobor din tramvai. Iau autobuzul.  
Ajung la serviciu. La cafeaua de dimineata se discuta aceleasi subiecte de interes national: „cine ce a mai gatit”, „cum de m-am ingrasat iar 2 kg, desi n-am mancat nimic”, „retete de slabit” bla-bla. Noroc ca nu beau cafea. 
Plec de la serviciu. Trec iar prin traumele RATB-ului. Ajung la ai mei. Ma intampina plina de prospetimea si inocenta varstei micuta mea blonda. Tocmai ma anunta in gura mare ca ea nu le-a spus alor mei ca eu fumez. Super! Am lamurit-o si p-asta. Intram in lumea copiilor. Avem „discutii de oameni mari”. Deja dupa jumatate de ora trebuie sa ma uit in buletin sa-mi dau seama cum ma cheama. Ne uitam pentru a „n”-a oara la 101 dalmatieni/ Alba-ca-zapada etc. Aproape ca am invatat si mimica personajelor cand spun replicile. Trec la vorbitor in sufragerie, la ai mei. Ma tin la curent cu costurile cepei, ale rosiilor, placilor de beton etc. Din cand in cand, in cadrul discutiei, mi se mai infiltreaza in ureche cate o stire de maxima audienta de la televizor (l-a casapit, l-a omorat, l-a castrat etc). Cu mare greutate o dezlipesc pe fii-mea de la televizor si o scot cu japca afara, in parc. Pantofii lacuiti de dimineata, care acum poarta urmele „razboielor” de supravietuire din RATB, sunt schimbati la fata de praful nisipului de la locul de joaca. Fac blondinei spalarea de creier regulamentara privind datul la cap, ca urmare a imbrancelii primite de la un puradel lasat nesupravegheat, mama acestuia fiind foarte ocupata sa discute cu interlocutoarea ei subiectele de interes national (aici probabil au bagat in program si subiectul „barbatii e porci”). Urmeaza protestele aferente incercarii de a ne intoarce la ai mei. Cu o ultima resursa de energie imi setez traseul catre casa si „pedalez” aproape in patru labe catre casa. Ma asteapta cu drag iubitul si catelul Dick. Ma schimb de ambalajul batzos de serviciu si scoatem pe Macho Man afara, sa se pishe. Miroase fiecare dara de pipi, calculand exact si fix punctul in care sa urineze. Ne ia jumatate de ora pana la urmatorul copac. L-am intrebat intr-o zi pe iubitul meu daca Dick chiar are atata pipi de deshertat sau il produce ad-hoc. Mi-a raspuns: „Eu am ajuns intr-o zi la concluzia ca n-are nici matze, nici stomac etc, ci doar o vezica de la un capat la celalalt”. Lasam acasa patrupedul (acum mai usor cu 2 kg), luam echipamentul, ne urcam pe moto si o tulim catre directia stabilita. Deja este tarziu. Am ajuns inapoi acasa. Hranim iar rozatoarele hamesite. Ne amuzam de giumbuslucurile lor si de gelozia lui Dick. Aproape levitand ne indreptam catre dormitor, iesind din aria lor de acoperire. Ne luam pozitia regulamentara de somn si adormim aproape vorbind. A sunat ceasul…..Iar….. bajbai dupa telefonul a carui alarma imi terorizeaza nervii in fiecare dimineata la aceeasi ora.